Menu

Castrul roman Buridava

Strada Buridava 101 Râmnicu Vâlcea, România
Directie Adresa
 
 
Momentan nu avem unitati de cazare in zona.

Castrul roman Buridava

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că este un vestigiu roman încărcat de istorie!

  • Este în Stolniceni, Județ Vâlcea
  • Deschis turiștilor.
  • Datare: în jurul anul 103
  • Origini: romane

Castrul roman Buridava se află în localitatea Stolniceni, judeţul Vâlcea, şi a fost construit pe locul unei vechi tabere militare de corturi…


  • Trasee amenajate: nu
  • Condiții de vizitare: tot timpul anului

Începuturile castrului se întind cu mult timp în urmă, până în jurul anului 103, când, după primul război dintre daci şi romani, aici a fost instalată cohorta II Flavia Bessorum, o tabără a armatei romane. Soldaţii recrutaţi în această unitate făceau parte din rândurile tribului Bessi, un trib independent al tracilor, care trăia pe teritoriul cuprins între Munţii Rodopi şi cursul superior al râului Mariţa. Un vestit istoric şi geograf antic grec, pe nume Strabon, îi descria va fiind cei mai aprigi din neamul Tracilor.

Luptele dintre daci şi romani au mai continuat timp de doi ani, între 103-105, perioadă în care Cohorta II Flavia Bessorum a staţionat în acest loc.
În anii "50, în urma cercetărilor arheologice efectuate, s-a descoperit existenţa unor băi termale în cadrul castrului, singura construcţie de acest gen descoperită până acum din castrul roman de la Buridava.
De asemenea, în zona cetăţii Buridavei a fost descoperită o necropolă unde s-au găsit o serie de obiecte valoroase, precum ulcioare, ceşti şi blide din lut ars. S-a descoperit şi un depozit mare subteran unde se ţineau cerealele, construit în deal.

În anul 2004, situl arheologic de la Buridava a fost inclus pe Lista Monumentelor istorice din judeţul Vâlcea, sub denumirea "Buridava Romană", având codul LMI VL-I-s-A-09580.

În anul 2008, castrul roman Buridava urma să intre într-un process de restaturare generală, din fonduri alocate din bugetul muzeului Judeţean Vâlcea, însă, din nefericire, lucrările nu au început nici până în prezent.

La aproximativ 15 km de castrul roman se găseşte o fortificaţie din lemn şi valuri de pământ, numită Buridava Dacică, despre care se spune că ar fi fost construită cu cel puţin o sută de ani înaintea castrului.

 

Date de contact: Stolniceni, judeţ Vâlcea.

 

Postat de Diana Anton
Comments (0)

Parerea ta va promova acest obiectiv!

Cod de securitate

Introdu codul din imagine

CeSaVezi.ro Locul 1 la Etravel Awards în categoria Publishing

 

Harta Obiective turistice inedite - Știai că sunt în România? 

Cascada cu apă termală din Toplița

Cascada cu apă termală din Toplița

Această cascadă este unică în România și este printre puținele de acest fel din lume!
Detalii Obiectiv Turistic
Coloanele de bazalt din Racoş

Coloanele de Bazalt din Racoș

Coloanele de bazalt din Racoş reprezintă un adevărat spectacol natural din Transilvania!
Detalii Obiectiv Turistic
Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul de la Călugări, este cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din Romania
Detalii Obiectiv Turistic

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Se afla la altitudinea de 2120 m pe muntele Slivei. Prezinta tot timpul anului sloiuri de gheata!

Detalii Obiectiv Turistic

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Este cel mai impresionant fenomen carstic din harta cu obiective cu o retea de galerii de 2500 km!

Detalii Obiectiv Turistic

Castelul Vlad Țepeș din București

Castelul Vlad Țepeș din București

Stiut de putini, este o reproducere a Cetatii Poenari, ridicata de Vlad Tepes!

Detalii Obiectiv Turistic

Cele mai frumoase rezervații naturale de pe CeSaVezi.ro Harta Obiective Turistice

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Coloane hexagonale de roci bazaltice, asemănătoare unor orgi uriaşe!

Detalii Obiectiv Turistic

Geoparcul dinozaurilor - Ţara Haţegului

Geoparcul dinozaurilor
Ţara Haţegului

Adăposteşte relicve de dinozauri pitici unice in pe harta cu obiective turistice si in lume!

Detalii Obiectiv Turistic

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Rezervaţia complexă Râpa Roşie

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Adăposteşte Lacul Ochiul Beiului, lac ce nu îngheaţă nici iarna!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

În Rezervaţia Cazanele Mari şi Cazanele Mici abundă vegetaţia submediteraneană!

Detalii Obiectiv Turistic

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Un loc unic pe harta obiective turistice. În anul 1979 a fost declarat "Rezervaţie a Biosferei"!

Detalii Obiectiv Turistic

 

 

Proiectul CeSaVezi.ro

cesavezi.ro

Pentru ca vrem să dăm cel mai bun răspuns argumentat turiștilor când se întreabă:

Ce e de văzut în România?

Scopul nostru este de a dezvălui obiectivele turistice de lânga tine...

Detalii Obiectiv Turistic

 

cont nou
RizVN Login



  • Aplicatia Harta Cesavezi in Romania

    Are in plus navigatie si localizarea pozitiei tale!

    Disponibilă gratuit pe Android si iOS!

    Detalii