Menu

Cetatea Aiudului

Cetatea Aiudului, 515200 Aiud, România
Directie Adresa
 
 
Momentan nu avem unitati de cazare in zona.

Cetatea Aiudului

  • Este în Aiud, Județul Alba
  • Construită între secolele XIV-XVII.

Cetatea medievala Aiud

  • Cod monument Istoric: AB-II-a-A-00172
  • Trasee amenajate: da
  • Condiții de vizitare: va intra cât de curând într-un proces de reabilitare

Cetatea Medievală din Aiud se întinde pe o suprafaţă de peste trei mii de metri pătraţi, fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă. Situată chiar în centrul oraşului Aiud, Cetatea Medievală a fost construită în două etape, pe locul unei vechi aşezări romane. În prima etapă, în secolul al XIV-lea, saşii din zonă au ridicat o biserică fortificată, iar în a doua etapă, în jurul secolului al XVII-lea, aşezarea ar fi căpătat un aspect de cetate.

Cetatea medievala Aiud

Datele istorice consemnează că fortificaţia a avut la început nouă turnuri, cu patru, cinci şi şapte laturi denumite: Turnul Porţii, Turnul Măcelarilor, Turnul Lăcătuşilor, Turnul Croitorilor, Turnul Kalendas, Turnul Cizmarilor, Turnul Olarilor, Turnul Blănarilor şi Turnul Dogarilor. La fel ca în cazul altor construcţii de acest gen, cetatea Aiud era înconjurată de un şanţ inundat, menit să protejeze locul de năvălitori.

Turnul măcelarilor era de formă rectangulară. Păstrează încă elemente din faza inițială de construcție din secolul al XIV-lea. Turnul cizmarilor a aparținut mai întâi breslei lăcătușilor, dar în secolul al XVIII a servit breslei cizmarilor. În zidul turnului există trei inscripții: însemnele breslei lăcătușilor, breslei cizmarilor și o a treia inscripție ce consemnează faptul că turnul, distrus în 1706, a fost cedat breslei cizmarilor care l-a reparat din fonduri proprii aproape treizeci de ani mai târziu, în 1734.

Turnul dogarilor se afla în colțul de sud-vest al celei de-a doua incinte a cetății. La fel ca și în cazul turnului descris anterior, pe zidul turnului dogarilor erau înscripționate însemnele breslei și anul ultimei reparații efectuate (1744).  

Cetatea medievala Aiud

Turnul olarilor a fost ridicat deasupra unei fundații ce data din secolul al XIV-lea și avea formă de patrulater. A aparținut uneia dintre cele mai renumite bresle din Aiud, breasla olarilor, căreia principii transilvăneni i-au acordat numeroase privilegii.

Turnul Kalendas a fost construit deasupra unui vechi contrafort de susținere a zidului vestic al cetății. A aparținut, inițial, breslei frânghierilor, dar a fost, ulterior, donat asociației Kalendas sau Sfântul Spirit. Turnul lăcătușilor și fierarilor asigura apărarea cetății dinspre nord-vest. A fost încredințat breslei amintite în secolul al XVIII-lea, după distrugerea cetății de către trupele habsburge și ale curuților. Pe zidul construcției este încrestată în piatră emblema breslei.

Turnul Porții a fost ridicat încă de la începutul existenței cetății, pe sub el asigurîndu-se accesul în cetate. Poarta de sub turn era legată de podul mobil de deasupra șanțului cu apă. Într-o a doua fază de construcție, pe partea vestică a turnului porții a fost ridicată clădirea unde se află, astăzi, Muzeul de Istorie din Aiud. 

Palatul domnesc din cetatea de la Aiud a servit ca reşedinţă a guvernatorului Transilvaniei, Gabriel Bethlen. În interiorul cetăţii se mai găseşte şi Biserica Reformată-Calvină, ridicată în stil gotic şi, lângă cetate, o biserică luterană din secolul al XIX-lea. Cetatea Medievală din Aiud va intra în curând într-un proces de reabilitare.

Cetatea medievala Aiud

 

Postat de Catalina Pavel
Comments (0)

Parerea ta va promova acest obiectiv!

Cod de securitate

Introdu codul din imagine

CeSaVezi.ro Locul 1 la Etravel Awards în categoria Publishing

 

Harta Obiective turistice inedite - Știai că sunt în România? 

Cascada cu apă termală din Toplița

Cascada cu apă termală din Toplița

Această cascadă este unică în România și este printre puținele de acest fel din lume!
Detalii Obiectiv Turistic
Coloanele de bazalt din Racoş

Coloanele de Bazalt din Racoș

Coloanele de bazalt din Racoş reprezintă un adevărat spectacol natural din Transilvania!
Detalii Obiectiv Turistic
Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul de la Călugări, este cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din Romania
Detalii Obiectiv Turistic

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Se afla la altitudinea de 2120 m pe muntele Slivei. Prezinta tot timpul anului sloiuri de gheata!

Detalii Obiectiv Turistic

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Este cel mai impresionant fenomen carstic din harta cu obiective cu o retea de galerii de 2500 km!

Detalii Obiectiv Turistic

Castelul Vlad Țepeș din București

Castelul Vlad Țepeș din București

Stiut de putini, este o reproducere a Cetatii Poenari, ridicata de Vlad Tepes!

Detalii Obiectiv Turistic

Cele mai frumoase rezervații naturale de pe CeSaVezi.ro Harta Obiective Turistice

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Coloane hexagonale de roci bazaltice, asemănătoare unor orgi uriaşe!

Detalii Obiectiv Turistic

Geoparcul dinozaurilor - Ţara Haţegului

Geoparcul dinozaurilor
Ţara Haţegului

Adăposteşte relicve de dinozauri pitici unice in pe harta cu obiective turistice si in lume!

Detalii Obiectiv Turistic

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Rezervaţia complexă Râpa Roşie

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Adăposteşte Lacul Ochiul Beiului, lac ce nu îngheaţă nici iarna!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

În Rezervaţia Cazanele Mari şi Cazanele Mici abundă vegetaţia submediteraneană!

Detalii Obiectiv Turistic

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Un loc unic pe harta obiective turistice. În anul 1979 a fost declarat "Rezervaţie a Biosferei"!

Detalii Obiectiv Turistic

 

 

Proiectul CeSaVezi.ro

cesavezi.ro

Pentru ca vrem să dăm cel mai bun răspuns argumentat turiștilor când se întreabă:

Ce e de văzut în România?

Scopul nostru este de a dezvălui obiectivele turistice de lânga tine...

Detalii Obiectiv Turistic

 

cont nou
RizVN Login



  • Aplicatia Harta Cesavezi in Romania

    Are in plus navigatie si localizarea pozitiei tale!

    Disponibilă gratuit pe Android si iOS!

    Detalii