Menu

Peştera Bătrâna

DC176 , România
Directie Adresa
 
 
Momentan nu avem unitati de cazare in zona.

Peştera Bătrâna

De ce să vezi acest obiectiv?

Pentru că este o peşteră interesantă şi accesibilă.

  • Este în Şuncuiuş, Județ Bihor
  • Unitate geografică: Munţii Pădurea Craiului
  • Altitudine 575  m
  • Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.

Peştera Bătrânului este o peşteră-labirint mică, ce face parte din complexul de peşteri de pe Valea Crişului...

Peştera Bătrâna

  • Trasee amenajate: nu
  • Trasee marcate: da
  • Condiții de vizitare: echipament speologic: scară speologică de 10 m, pitoane, îmbrăcăminte de protecţie şi mijloace de iluminare.

Peştera Bătrânului este localizată pe platoului carstic Zece Hotare, în Imaşul Bătrânului, la extremitatea dinspre aval a unei văi oarbe (Valea Peştireului), în versantul nord-estic al Dealului Crucii (724 m). Peştera se află la o altitudine de 575 metri, are o lungime de 1,6 km şi o denivelare de 78 de metri.

Prima exploatare a peşterii a fost făcută în 1905 de către J. Czaran. Peştera a fost menţionată mai târziu şi în studiile lui Emil Racoviţă din 1929. Peştera a devenit interesantă pentru lumea speologiei, aşa că s-au întreprins multe investigaţii, publicate, pe rând, în studiile mai multor oameni de ştiinţă.

Peştera Bătrânului a fost formată în calcarele cretacice şi are o dezvoltare primară pe anumite sectoare, în regim freatic. Apoi, există porţiuni în care dezvoltarea este complexă, iar în final, există chiar un sector cu o curgere de apă, sector temporar activ. Galeria Uscată, cum a fost denumită, a fost modelată de apele de infiltraţie la nivelul platoului dolinar în care se înscrie, în timp ce Galeria cu Apă a fost modelată de apele din Valea Peştireului care, după ce o străbat, reapar la suprafaţă prin Peştera de la Vadu-Crişului.

Peştera se caracterizează printr-o intrare dreptunghiulară cu dimensiunile de 18 x 10 metri. Orientarea ei este spre sud-vest. Este alcătuită din două galerii principale: una temporar-activă, prin care se drenează apele din valea amintită, şi alta, uscată (fosilă), bogată în formaţiuni stalagmitice. Galeria cu Apă este singura cale de acces în subteran şi este formată  la început, dintr-o galerie îngustă cu praguri şi două cascade: una de şase metri şi una de cinci metri. Ea mai conţine un labirint de galerii suspendate şi câteva strâmtori lustruite de ape. Se continuă cu un culoar spaţios, drept, descendent, cu pietre şi aluviuni pe jos. Acest culoar pătrunde în Sala Confluenţei, unde se intersectează cu Galeria Uscată. Mai departe, Galeria cu Apă se îngustează treptat, devine descendentă şi se închide printr-un sifon.

Pentru a continua explorarea, din Sala Confluenţei se escaladează un perete de cinci metri, apoi se intră într-o galerie superioară, fosilă, cu multe speleoteme, gururi şi strâmtori, după care se coboară la cursul de apă ieşit din Sifonul I. Ajunşi în galeria destul de spaţioasă, care sfârşeşte prin alt sifon impenetrabil, trebuie să urcăm mai departe pe o galerie, ascendentă, fosilă, a cărei intrare se găseşte la aproximativ şapte metri în amonte de primul sifon. Pentru a ajunge aici, se străbate un tronson de galerie foarte strâmt, de 0,5 x 0,3 metri, după care se ajunge la cursul de apă abia ieşit din Sifonul II. În continuare, cursul de apă merge pe o galerie foarte joasă, explorată pe 300-400 m, după care devine impenetrabilă.

Galeria Uscată se accede din Sala Confluenţei, spre vest. Este formată la început dintr-un vast cavernament fosil, ce adăposteşte câteva săli de mari dimensiuni, între care una este de 35 m lăţime şi 10 m înălţime şi alta de 45 x 19 m şi un complex labirintic, axat pe o galerie temporar-activă puternic ascendentă, ce se desfăşoară spre intrarea în peşteră, unde se termină cu un horn de 4,5 metri.

Peştera este dezvoltată deci pe mai multe nivele, iar Complexul Superior, pe o lungime totală de cca. 500 m, este foarte frumos concreţionat.
Biospeologic, peştera se remarcă prin elemente troglofile şi prin reprezentanţi, troglobionţi, ai coleopterelor (Duvalius şi Pholeuon).

Vizitarea peşterii este recomandată turiştilor experimentaţi, dotaţi cu echipament speologic: scară speologică de 10 m, pitoane, îmbrăcăminte de protecţie şi mijloace de iluminare.

Accesul la peşteră se poate face pe traseul marcat ce porneşte din Şuncuiuş. Acesta are o lungime de 8 km ce pot fi străbătuţi în trei ore şi jumătate. Traseul poate fi practicat tot timpul anului.

Postat de Corina Matei
Comments (0)

Parerea ta va promova acest obiectiv!

Cod de securitate

Introdu codul din imagine

CeSaVezi.ro Locul 1 la Etravel Awards în categoria Publishing

 

Harta Obiective turistice inedite - Știai că sunt în România? 

Cascada cu apă termală din Toplița

Cascada cu apă termală din Toplița

Această cascadă este unică în România și este printre puținele de acest fel din lume!
Detalii Obiectiv Turistic
Coloanele de bazalt din Racoş

Coloanele de Bazalt din Racoș

Coloanele de bazalt din Racoş reprezintă un adevărat spectacol natural din Transilvania!
Detalii Obiectiv Turistic
Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul de la Călugări, este cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din Romania
Detalii Obiectiv Turistic

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Se afla la altitudinea de 2120 m pe muntele Slivei. Prezinta tot timpul anului sloiuri de gheata!

Detalii Obiectiv Turistic

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Este cel mai impresionant fenomen carstic din harta cu obiective cu o retea de galerii de 2500 km!

Detalii Obiectiv Turistic

Castelul Vlad Țepeș din București

Castelul Vlad Țepeș din București

Stiut de putini, este o reproducere a Cetatii Poenari, ridicata de Vlad Tepes!

Detalii Obiectiv Turistic

Cele mai frumoase rezervații naturale de pe CeSaVezi.ro Harta Obiective Turistice

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Coloane hexagonale de roci bazaltice, asemănătoare unor orgi uriaşe!

Detalii Obiectiv Turistic

Geoparcul dinozaurilor - Ţara Haţegului

Geoparcul dinozaurilor
Ţara Haţegului

Adăposteşte relicve de dinozauri pitici unice in pe harta cu obiective turistice si in lume!

Detalii Obiectiv Turistic

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Rezervaţia complexă Râpa Roşie

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Adăposteşte Lacul Ochiul Beiului, lac ce nu îngheaţă nici iarna!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

În Rezervaţia Cazanele Mari şi Cazanele Mici abundă vegetaţia submediteraneană!

Detalii Obiectiv Turistic

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Un loc unic pe harta obiective turistice. În anul 1979 a fost declarat "Rezervaţie a Biosferei"!

Detalii Obiectiv Turistic

 

 

Proiectul CeSaVezi.ro

cesavezi.ro

Pentru ca vrem să dăm cel mai bun răspuns argumentat turiștilor când se întreabă:

Ce e de văzut în România?

Scopul nostru este de a dezvălui obiectivele turistice de lânga tine...

Detalii Obiectiv Turistic

 

cont nou
RizVN Login



  • Aplicatia Harta Cesavezi in Romania

    Are in plus navigatie si localizarea pozitiei tale!

    Disponibilă gratuit pe Android si iOS!

    Detalii