Menu

Podul lui Traian

Strada Portului Drobeta-Turnu Severin, Romania
Directie Adresa
 
 
Momentan nu avem unitati de cazare in zona.

Podul lui Traian

  • Este în Drobeta Turnu-Severin, Județul Mehedinţi
  • Unitate geografică: Lunca Dunării
  • Deschis turiștilor fără taxă de vizitare
  • Datare: 103-105
  • Origini: romane

Podul lui Traian a fost un pod construit, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105, de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, pentru a înlesni transportul trupelor romane conduse de Traian pentru cea de-a doua campanie miltară de cucerire a Daciei...

Podul lui Traian

  • Trasee amenajate: nu
  • Condiții de vizitare: parțial
  • Cod monument istoric: MH-I-m-A-10047.04

După ce a mirit împăratul Nerva, în anul 98, Traian a ajuns împărat şi trebuia să îşi demonstreze puterea. Aşa că reia planurile împăratului Dominiţian de a exploata aurul din Munţii Apuseni. În anul 101, porneşte prima expediţie, când îl învibge pe regele Decebal la Tapae, iar în 102, înaintează pe teritoriul Daciei, impunândul lui Decebal, în schimbul păcii acordul construirii unui pod de către romani peste Dunăre, în apropierea cetăţii Drobeta. Decebal nu a avut de-ales şi a acceptat. Pentru acest plan, Traian a apelat la cel mai renumit arhitect din imperiu, Apolodor din Damasc.

Locul exact al construcţiei a fost ales de arhitect, în avalul Severinului de azi, deoarece apa se calma după ieşirea din defileul Cazanelor, iar fundul albiei fluviului era suficient de încărcat cu pietre și stânci. Apolodor din Damasc a folosit arce din lemn fixate pe douăzeci de stâlpi, aflaţi la o distanţă de 52 de metri, construiţi din cărămidă, cu mortar şi ciment de pozzolana - rezistent la apă, adus din zona vulcanului Vezuviu. A folosit o suprastructură din lemn fixată pe douăzeci de stâlpi din piatră, cu formă paralelipipedică. Pentru a pune bazele pilonilor, romanii au deviat parțial cursul Dunării, folosind albia unui afluent, care poate fi văzut încă și azi, în Serbia, la est de orașul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicați pe uscat. Pentru construcția celorlalți s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate și sisteme de pompe.
În locul unde a fost construit podul, fluviul are o lăţime de 800 de metri, însă podul se prelungea şi pe cele două maluri, atingând 1.135 de metri, legând castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic, cu câte o poartă monumentală, un arc de triumf. Travesarea se putea face numai prin castre. Lăţimea monumentului era de 15 metri, iar înălţimea deasupra apei, de 19 metri.

Podul lui Traian

Cu ajutorul acestui pod, Traian a putut fără probleme să-şi ducă trupele peste Dunăre, în 105. Un an mai târziu a cucerit în întregime Dacia.
Romanii au comemorat finalizarea podului printr-o placă, Tabula Traiana, de 4 metri lungime și 1.75 metri înălțime, amplasată pe partea Serbiei, cu fața spre malul românesc. Pe ea scrie, în latină, în traducere: „Împăratul Nerva fiul divinului Nerva, Nerva Traian, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de patru ori ca Tribun, Tatăl Patriei, Consul pentru a treia oară, excavând roci din munți și folosind bârne de lemn a făcut acest pod”.
Podul a folosit până în 271-272, când împăratul Aurelian l-a distrus, după ce Imperiul Roman şi-a retras trupele din Dacia. Abia după mai mult de o mie de ani a fost construit un pod mai lung ca acesta.

Mulţi au fost apoi interesaţi de pod. Primul identificat în istorie a fost regele Francisc I al Franței, care, în timpul Renaşterii, a cerut permisiunea Sultanului Soliman Magnificul, cel ce a distrus mai apoi Cetatea Severinului, să-i permită demolarea unui pilon al podului pentru a afla secretul compoziției cimentului folosit. Apoi, ruinele au fost studiate mai amănunţit în perioada modernă, în 1689, de către ofițerul de geniu austriac, Luigi Ferdinando, conte de Marsigli. El dorea să construiească un alt pod în acelaşi loc, însă nu a reuşit. În 1906, Edgar Duperrex a publicat un studiu şi o reconstituire a podului, iar macheta acestuia se află în muzeul local. În acelaşi an, Comisia Internațională a Dunării a decis să distrugă doi stâlpi care incomodau navigația. În 1932, erau 16 stâlpi rămași sub apă, dar în 1982 doar 12 au mai fost găsiți de arheologi, probabil restul de patru fiind luați de apă între timp. Însă, chiar și astăzi se pot vedea primul și ultimul stâlp pe malurile Dunării.
Astăzi se mai văd picioarele principale ale Podului lui Traian, pe malurile Dunării. Sunt formate din postamente din piatră şi din caramidă cu mortar de var, îmbrăcate în întregime cu blocuri de piatră cioplită.
Podul lui Traian este un monument istoric, ce face parte din Patrimoniul cultural național, aflat în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor.

Podul lui Traian

Adresa: Str. Independentei, nr. 2, Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.

 

Postat de Corina Matei
Comments (0)

Parerea ta va promova acest obiectiv!

Cod de securitate

Introdu codul din imagine

CeSaVezi.ro Locul 1 la Etravel Awards în categoria Publishing

 

Harta Obiective turistice inedite - Știai că sunt în România? 

Cascada cu apă termală din Toplița

Cascada cu apă termală din Toplița

Această cascadă este unică în România și este printre puținele de acest fel din lume!
Detalii Obiectiv Turistic
Coloanele de bazalt din Racoş

Coloanele de Bazalt din Racoș

Coloanele de bazalt din Racoş reprezintă un adevărat spectacol natural din Transilvania!
Detalii Obiectiv Turistic
Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul Călugari din Bihor

Izbucul de la Călugări, este cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din Romania
Detalii Obiectiv Turistic

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Lacul Inghețat din Masivul Parâng

Se afla la altitudinea de 2120 m pe muntele Slivei. Prezinta tot timpul anului sloiuri de gheata!

Detalii Obiectiv Turistic

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Platoul Carstic Lumea Pierdută din Bihor

Este cel mai impresionant fenomen carstic din harta cu obiective cu o retea de galerii de 2500 km!

Detalii Obiectiv Turistic

Castelul Vlad Țepeș din București

Castelul Vlad Țepeș din București

Stiut de putini, este o reproducere a Cetatii Poenari, ridicata de Vlad Tepes!

Detalii Obiectiv Turistic

Cele mai frumoase rezervații naturale de pe CeSaVezi.ro Harta Obiective Turistice

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Rezervaţia naturală Detunata Goală şi Detunata Flocoasă

Coloane hexagonale de roci bazaltice, asemănătoare unor orgi uriaşe!

Detalii Obiectiv Turistic

Geoparcul dinozaurilor - Ţara Haţegului

Geoparcul dinozaurilor
Ţara Haţegului

Adăposteşte relicve de dinozauri pitici unice in pe harta cu obiective turistice si in lume!

Detalii Obiectiv Turistic

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Rezervaţia complexă Râpa Roşie

Fratele mai mic al Marelui canion Colorado la 3 km de Sebeş!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşnita

Adăposteşte Lacul Ochiul Beiului, lac ce nu îngheaţă nici iarna!

Detalii Obiectiv Turistic

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Cazanele Mici

În Rezervaţia Cazanele Mari şi Cazanele Mici abundă vegetaţia submediteraneană!

Detalii Obiectiv Turistic

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Parcul Naţional Retezat - Parâng

Un loc unic pe harta obiective turistice. În anul 1979 a fost declarat "Rezervaţie a Biosferei"!

Detalii Obiectiv Turistic

 

 

Proiectul CeSaVezi.ro

cesavezi.ro

Pentru ca vrem să dăm cel mai bun răspuns argumentat turiștilor când se întreabă:

Ce e de văzut în România?

Scopul nostru este de a dezvălui obiectivele turistice de lânga tine...

Detalii Obiectiv Turistic

 

cont nou
RizVN Login



  • Aplicatia Harta Cesavezi in Romania

    Are in plus navigatie si localizarea pozitiei tale!

    Disponibilă gratuit pe Android si iOS!

    Detalii