De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este un loc de mare importanţă pentru români, aici petrecându-şi copilăria poetul patriot Andrei Mureşanu.
- Este în Bistriţa, Județ Bistriţa-Năsăud
- Construit la începutul secolului al XIX-lea
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Condiții de vizitare: deschis turiştilor tot timpul anului
Casa memorială „Andrei Muresanu” se află în Bistriţa şi reprezintă un important obiectiv de mândrie naţională, întrucât marele poet şi participant la Revoluţiei de la 1848, Andrei Muresanu, a copilărit aici. Andrei Muresanu s-a născut la data de 16 noiembrie 1816 la Bistriţa, părinţii săi fiind oameni simpli. S-a remarcat că pedagog, publicist, traducător, dar şi ca poet şi prozator.
În publicaţia „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 25, în iunie 1848, apărea poezia „Un răsunet” sau „Deşteaptă-te, române”. Poezia a fost scrisă în urma Adunării Naţionale de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, versuri ce vor deveni imnul Revoluţiei Române de la 1848. În urma punerii poeziei pe note muzicale de către Anton Pann, poezia a devenit imnul naţional al României.
Casa ce a devenit muzeu memorial datează de la începutul secolului al XIX-lea şi este o clădire tipică românească. Planul este unul dreptunghiular, cu tindă, camera de oaspeţi, bucătărie cu cuptor, pridvor de lemn cu stâlpi sculptaţi. În perioada 1983-1984, casa a fost readusă la forma iniţială, aşa cum se prezintă şi astăzi. Din anul 1984, casa prezintă o expoziţie ce face cunoscută istoria Revoluţiei Române de la 1848. Din 1994, aici îşi are sediul Biblioteca Judeţeană pentru copii şi tineret.
Viaţa şi întreaga activitate a lui Andrei Muresanu este prezentată prin acte oficiale, scrisori, cărţi şi publicaţii, reflectând interesale sale polivalente. În acelaşi timp, expoziţia arata puternică legătură între revoluţionarii români din cele trei provincii istorice, dar mai ales prezintă evenimentele revoluţionare de pe actualul judeţ Bistriţa-Năsăud.
Program vizitare |
Luni – Vineri: 08:00 – 16:00
Sâmbătă – Duminică: Închis
|
Date de contact: Strada Andrei Mureşanu, nr. 35, Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud, nr telefon: 0745.397564. |