Biserica de lemn din Adancata

Biserica de lemn din Adâncata îşi are începutul cândva la sfârşitul sec. al XVIII-lea, fiind ridicată, potrivit tradiţiei locale, de nişte ardeleni plecaţi în pribegie după Răscoala lui Gheorghe Doja (1514). De asemenea, se spune că locul pe care a fost ridicată biserica s-ar fi aflat o biserică mai veche, ridicată la sfârşitul sec. al XVII-lea, dar care a ars complet în sec. al XVIII-lea. În acest sens, există o cruce de piatră din cimitirul bisericii pe care este scrijelit anul 1799, precum şi următorul text: „Supt această piatră odihneşte trupul roabei lui Dumnezeu Gafiţa fiica preotului Dimitrie ot satul Adîncata văleat 1700”. 

 

Biserica actuală este ridicată în stil maramureşean, de-a lungul timpului trecând printr-o serie de modificări şi transformări pentru a ajunge la aspectul din prezent. Conform cronicei parohiei, biserica ar fi fost ctitorită în anul 1794, de către fraţii preoţi Ion şi Gavril Horătău, acest fapt fiind notat în polemnicul triptic.  

  

O primă transformare o suferă între anii 1794-1796, când i s-a adaugat spre partea de vest un spaţiu cu rol de pronaos din bârne de brad, iar pe latura de sud a acestui spaţiu s-a construit un pridvor de piatră, modificări care i-au alterat planul original. De asemenea, au fost înlocuite şi elementele de lemn deteriorate de trecerea timpului. Cu această ocazie, biserica este resfinţită în anul 1796.

 

În perioada 1854-1860, biserica trece din nou printr-un proces de reparaţii, când se înlocuiesc acoperişul din draniţă cu altul nou, precum şi catapeteasma. 

Până în anul 1967, bârnele bisericii erau lutuite, atât la exterior, cât şi la interior. În anul 1850, clopotniţa bisericii care se afla ridicată deasupra pronaosului, a fost mutată la poartă.

În jurul bisericii a existat la un moment dat un gard de şindrilă, însă a fost distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, iar între anii 1972-1973, când biserica trece printr-un proces de restaurare, la iniţiativa mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei şi Sucevei, este înlocuit cu unul mai scund, însă din piatră de râu, specific bisericilor bucoviniene.

 

 

Planul bisericii este dreptunghiular, cu absida altarului poligonală şi decroşată, specifice bisericilor de lemn, însă unice pentru bisericile din Moldova. Biserica este ridicată din bârne de stejar, îmbinate în „coadă de rândunică”. Acoperişul este din şindrilă şi înalt.

 

Interiorul bisericii este împărţit în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul are formă pătrată, închis cu bârne de stejar, iniţial fiind deschis, cu uşa de intrare spre vest. Vechiul pridvor avea parapet mediu de piatră, pe care se sprijineau stâlpi fasonaţi. Când s-a închis pridvorul, au fost amplasate pe pereţii de est şi vest ai pridvorului câte o fereastră.

 

Intrarea în pronaos se face printr-o uşă, pe rama căreia sunt realizate motive decorative, care se întâlnesc şi la ancadramentelor ferestrelor. Pronaosul, care la început, avea rol de pridvor, a fost modificat, astfel că în prezent, are o formă dreptunghiulară, cu o ferestră pe latura de vest. Şi naosul, care odată găzduia şi pronaosul, are formă dreptunghiulară şi este prevăzut cu câte o fereastră pe latura de nord şi cea de sud. 

 

Iconostasul datează din anul 1856 şi are icoanele împărăteşti restaurate. În ceea ce priveşte pictura murală, pe cupola încă se mai văd fragmente din vechea pictură, care în timp s-a şters, fiind realizată cu vopsea din plante. Biserica este valoroasă şi prin icoanele pe care le adăposteşte, care sunt pictate pe lemn sau pe pânză şi datează din sec. al XVIII-lea. 

 

În anul 2001, a fost ridicat un lumânar în curtea bisericii.