Biserica de lemn din Manastioara

Biserica de lemn din Mănăstioara este un lăcaş de cult, declarat monument istoric în anul 2010, de ctitorirea căreia este legată o legendă despre domnitorul Ştefan cel Mare. 

 

Biserica este ridicată pe o colină, în mijlocul unei păduri, şi poartă hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. 

 

Se spune că, pe când Ştefan era mic şi se afla la o nuntă în satul Reuşeni cu tatăl său, voievodul Bogdan al II-lea (1449-1451), fratele acestuia, Petru al III-lea Aron l-ar fi asasinat. Ştefan şi mama sa au reuşit să fugă în pădurea de lângă sat şi s-au ascuns în scorbura unui stejar, astfel, scăpând cu viaţă. Când a ajuns domnitor, nu a uitat de această întâmplare tragică şi ar fi ridicat biserica de lemn din satul Mănăstioara din stejarul care i-a scăpat viaţa.  

 

Biserica este ridicată din bârne de stejar şi are plan triconc, cu absida altarului decroşată, şi cu două streşini, în stilul lăcaşurilor de cult din Maramureşul istoric de pe partea dreaptă a Tisei. Nu se cunoaşte cu exactitate anul ridicării bisericii, însă specialiştii o datează la începutul sec. al XVIII-lea. Interiorul său este compartimentat în patru încăperi, clopotniţă, pronaos, naos şi altar. 

 

 

Biserica actuală este rezultatul modificărilor şi transformărilor realizate în anul 1848, cea iniţială, având doar două încăperi, altarul şi staulul bărbaţilor, precum şi un cerdac acoperit cu şindrilă. De asemenea, nu avea turn-clopotniţă şi nici dublu acoperiş din tablă zincată. A fost prelungită spre vest şi supraînălţată pe o temelie de piatră de râu. I s-a ridicat şi o turlă deasupra altarului. În acest sens, stă mărturie o inscripţie în litere chirilice, pe o scândură la absida laterală care spune astfel: “Această biserică la Mănăstioara s-ar răpăluit (reparat) la anul 1848 august la 13 s-au început lucrul și s-au săvârșit noiembrie la 20 prin chiverniseala oamenilor Vasile Co(s)ma, Gavril Botnar, Nica Bolohan, Georgi Bolohan Carturarh (?)”.  

 

Lăcaşul de cult are o lungime de 14 m, o lăţime de 5 m şi turnul-clopotniţă de 10 m, iar înainte având o lungime de 7,35 m şi o lăţime de 3,15 m. În anul 1900, biserica a fost căptuşită, atât la exterior, cât şi la interior, cu scânduri de brad, dispuse vertical, care au fost înlocuite din nou în anul 1974.  Actualul pronaos este de fapt, pridvorul original, în partea de vest fiind construit un altul, cel actual, deasupra căruia a fost ridicat şi turnul-clopotniţă. Pronaosul este separat de naos printr-un perete despărţitor din bârne groase. La exterior, biserica prezintă ca element decorativ, motivul torsadei. 

 

Printre cele mai dovezi ale bisericii se numără inscripţia de pe icoana Mântuitorului “1775 (1756) Antonii Zograf” şi cea din Antimis “Dumnezeu şi sfântul Oltariu ca să se săvârşească pre dânsul sfintele dumnezeiești slujbe, care s-au sfinţit de prea sfinţitul mitropolit a toată Moldavia Chir Gavril pe numele tuturor sfinţilor, 1762”.

 

În prezent, biserica este deschisă de patru ori pe an, şi anume, în a patra sâmbătă din Postul Mare, de Sânziene (23 iunie), de Schimbarea la Faţă (6 august) şi de Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie).