- Este în Bucureşti
- Construit între anii 1947-1952
- Deschis turiştilor.
Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu este primul aeroport internaţional al României, iar acum este al doilea ca mărime din punct de vedere al traficului de călători din ţară…
- Proiectat de: Cleopatra Alifanti, Mircea Alifanti, N. Bădescu, Ascanio Damian, T. Iconomu, Pompiliu Macovei şi Al. Serbescu
- Cod monument Istoric:
- Condiţii de vizitare: parţial
Aeroportul Băneasa este amplasat spre limita de nord a Capitalei, la 8.5 km de centrul oraşului, pe DN1 (Şoseaua Bucureşti-Ploieşti), între Pădurea Băneasa şi Cartierul Aviaţiei. Are o suprafață de 128 ha şi acces direct din şosea. Inaugurat în anul 1920, dispune de o pistă de 3.200 m lungime și 60 m lățime. Până la înființarea Aeroportului Internațional Otopeni în 1970, acesta cel mai important aeroport din capitala României.
Istoria începe încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, când zona Băneasa a fost alocată unor activităti sportive şi de agrement, organizate de asociaţii, cluburi sau ligi. În 1909, când Louis Blériot a efectuat primele zboruri pe terenul hipodromului particular de la Băneasa (azi cartierul Băneasa din Capitală), care era o parte din vechea moșie a contesei de Montesquiou. La 1 august 1912, Liga Aeriană Română, condusă de principele George Valentin Bibescu, a înfiinţat la Băneasa o școală de pilotaj pentru piloți militari. Mai târziu, aerodromul a devenit aeroport şi s-a adăugat o școală de pilotaj pentru piloți civili și Aeroclubul Regal Român. Apoi, în 1920, ia fiinţă Compania de Navigație Aeriană Franco-Română, prima companie de transport aerian din lume, pentru pasageri, mărfuri și poștă. În 1923, iau naștere, pe Aeroportul Băneasa, atelierele Companiei de Navigație Aeriană Franco-Română, precursoarele Întreprinderii de Reparații Motoare de Avion (IRMA) din anii ’60-’70 și ale actualei Societăți Comerciale ROMAERO. Între 1948 şi 1952, aerogara a funcţionat într-o clădire din paiantă.
În anii 1947-1952 se construiește noua clădire a aerogării Băneasa, care are formă de elice, constând dintr-un corp circular central şi trei aripi dispuse radial. Corpul central are subsol, parter şi două etaje deschise spre holul circular, un spaţiu public de distribuţie foarte mare. Acesta este înconjurat de ghişee. La etaje există spaţiile destinate administraţiei, telecomunicaţiilor, serviciilor de trafic şi personalului navigant. De la etajul al doilea până la trunul de control, accesul se face pe o scară circulară închisă cu sticlă, ce reprezintă un volum transparent suspendat deasupra corpului principal. Subsolul, include spaţii tehnice, depozite şi vestiare pentru personalul de deservire.
Cele trei aripi radiale, formate din subsol, parter şi etaj, sunt legate de blocul central prin alte corpuri mai înguste. Aripile includ spaţii tehnice şi de serviciu la subsol, spaţii pentru personal şi administratie, precum şi spaţii destinate publicului: un restaurant, un salon oficial şi o sală de aşteptare – dezvoltată pe două niveluri – şi un hotel la etaj.
Structura de susţinere a clădirii este realizată pe cadre de beton armat cu acoperire în terasă. Cupola corpului central este făcută dintr-o coajă dublă, formată la interior dintr-o suprafaţă vitrată susţinută de 36 de arce parabolice din beton armat. Încă din proiect, aeroportul a fost gândit la nivelul standardelor internaţionale, cu echipamente tehnice specifice pentru controlul traficului, telecomunicaţii şi servicii meteo, precum şi cu un sistem de climatizare performant.
Stilul în care a fost construită clădirea urmează linia arhitecturii tipice din perioada anilor 1930-1940. Apar însă şi accente moderniste, în special în formele complementare ale cupolei şi turnului de control.
Faţadele îmbină două stiluri: modernism şi clasicism stilizat, care aminteşte de arhitectura lui Duiliu Marcu. Formele parabolice ale lunetelor cupolei, amintind de designul aeronautic, şi vigia transparentă rezemată pe stâlpi înclinaţi, aduc o notă modernă neobişnuită ansamblului clasicizant. Interioarele sunt concepute în aceeaşi combinaţie de stiluri. Pardoseala holului central este din mozaic de marmură. Spaţiul central este acoperit de cupola vitrată cu nervuri din beton elegante si este decorată cu geamuri givrate, colorate în albastru şi galben.
Detaliile originare au fost în mare măsură modificate în timp sau acoperite de intervenţii mai recente. Se păstrează, printre altele, traforul decorativ utilizat la balustradele interioare şi în fatade, precum şi motivul central stelat, din marmură, a pardoselii holului.
În 2006 și 2007, aeroportul intră într-o reparaţie capitală şi este închis. Apoi, începând cu data de 29 septembrie și până pe data de 12 octombrie 2008, Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu (București-Băneasa) a fost închis din noi, de această dată pentru efectuarea unor lucrari de întreținere la legăturile dintre piste. Pe această perioadă majoritatea companiilor aeriene care operează pe Aeroportul din Băneasa și-au mutat cursele pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
În data de 12 mai 2007, intra în vigoare Hotărârea 321 de la 28 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial 245 din 12 aprilie 2007 cu privire la înființarea Companiei Naționale „Aeroporturi București” – S.A. prin fuziunea Companiei Naționale „Aeroportul Internațional Henri Coandă – București” – S.A. cu Societatea Națională „Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu” – S.A.
În prezent, Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu este folosit de companii de aviație mici. Legătura cu orașul se face prin liniile de transport în comun 783 și 131 sau prin taxi.
Pe aeroportul Aurel Vlaicu au aterizat în timp multe personalități internaționale, printre care și Papa Ioan Paul al II-lea, Prințul Albert al II-lea de Monaco în 2007, Bill Gates, tot în 2007, la lansarea oficială a Vista în România şi Madonna, în 2009, cu ocazia concertului susținut în București. Traficul de pasageri pe Aeroportul Aurel Vlaicu creşte an de an, de la 30.000 pasageri în 2002, la 1.000.000 în 2007 și 2.400.000 în 2011.
Numele aeroportului a fost dat mai târziu după celebrul inginer, proiectant, constructor şi pilot, Aurel Vlaicu.
Aurel Vlaicu s-a născut la 6 noiembrie 1882, în Bintinti, lângă Orăştie, într-o familie de ţărani. Preocupările sale pentru zbor şi dorinţa sa de a realiza o maşină de zburat, acţionată de un motor puternic, erau cele mai importante. În timpul studiilor de la München, a făcut planurile primului sau aparat de zbor, cu aripi batante şi acţionat de arcuri, dar a abandonat acest proiect, convins că viitorul îl reprezintă aeroplanele acţionate de motoare. Modelul primei sale maşini de zburat a rămas în laboratorul universităţii. În februarie 1911, a terminat aparatul de zbor Vlaicu II. La Blaj, la sărbătorirea a 50 de ani de la înfiinţarea Astrei, în faţa a aproape 30 de mii de participanţi, a zburat cu noul sau avion. După aceea, la Sibiu şi la Braşov, a executat zboruri acrobatice, atingând plafonul de înălţime de 1.000 metri şi viteza de 90 km/oră. În 1912, la Aspern, lângă Viena, a obţinut locul I în proba de precizie pentru aruncare la ţintă şi al doilea pentru aterizarea la punct fix, fiind socotit al doilea pilot ca măiestrie, după celebrul Roland Garros (1888-1918). În timpul campaniei din Bulgaria, în vara anului 1913, Aurel Vlaicu – primul pilot militar din România (din 1910) – a îndeplinit misiuni de observaţie aeriană. A proiectat un nou avion, Vlaicu III, integral din metal, în 1913. Acesta poate fi considerat primul avion din lume construit in întregime din metal. De teamă să nu fie întrecut în traversarea Carpaţilor, în 13 septembrie 1913, a decolat de lângă Bucureşti, a aterizat pentru alimentare la Ploieşti, pentru a-şi lua din nou zborul, însă, s-a prăbuşit lângă comuna Brăneşti (aproape de Câmpina), pierzându-şi viaţa.
Prin valoarea culturală a clădirii, datorită calităţilor sale arhitecturale remarcabile, dar şi datorită statutului de primă realizare importantă a epocii postbelice, este un obiectiv unic, de valoare imensă.
Date de contact: Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 40, sector 1; Tel. 021.232.00.20; Fax 021.232.36.87; Informaţii 9371
