Biserica de lemn din Jupanesti

Istoria bisericii de lemn din Jupâneşti îşi începe existenţa în anul 1742, avându-l ca şi ctitor pe un negustor înstărit pe nume Neculai Eneotu din Tămăşeşti, zis Grecu. În acest sens, stă mărturie pisania de pe intrarea în naos care spune astfel: „Cu vreare Tatălui și cu a Fiului și cu a Duhului Sfânt făcutusau acistă s[fân]tă bisearică în zilele prea luminatului Domn Io Mihai Racoviță Voievod în hramu Văzănisianie D[om]nului nostru Is Hs și această biserică iastea făcută dă Necula Jupăn Romleanu și dă Popa Mihăilu și dă Nicula Gr, l[ea]t 7250”.

 

Biserica a fost ridicată din lemn de stejar în locul unei alte biserici mai vechi din lemn, însă potrivit sătenilor aceasta din urmă ar fi fost demontată abia după ce a fost terminată construcţia celei dintâi. Mai mult, lemnăria bisericii vechi a fost folosită pentru a realiza intrarea noii biserici. Un al doilea ctitor al bisericii a fost Necula Râmleanu, cumnatul preotului satului, Popa Mihăilă. 

 

Nu se ştie cu exactitate, însă la mijlocul sec. al XIX-lea sau în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, biserica a trecut printr-un proces de transformare, când i-a fost adăugată un pridvor larg în faţa intrării. Cu această ocazie, pereţii din jurul intrărilor şi de la proscomidie au fost tencuiţi şi pictaţi. De asemenea, a fost realizat şi un pomelnic în care au fost menţionaţi ctitorii acestei renovări.

 

În interiorul bisericii, în pronaos există şi mormântul unuia dintre ctitori, pe nume Barbu, pe a cărui lespede de mormânt scrie „Supt aciastă piatră odihnesc [oase]le robului lui Dumnezeu Bar[bu] 18.0”. 

 

Se spune că acest pridvor a fost creat din mai multe motive, şi anume pentru a deservi ca loc de adunare pentru săteni, ca să discute despre problemele obştii, ca loc de a gusta din prinosuri la diverse praznice şi ca primă şcoală a satului, unde copiii erau învăţaţi de preoţi să scrie şi să citească. 

 

 

Pridvorul are formă de foişor deschis, deasupra căruia a fost ridicată şi turnul-clopotniţă, cu galerie deschisă, cu acoperiş din şindrilă. La exterior se poate observa motivul funiei în jurul ferestrelor precum şi în jurul bisericii. De asemenea, şi consolele cu capete de cai adaugă un plus de frumuseţe şi inedit bisericii. Pronaosul este separat de naos printr-un perete de lemn, cu partea inferioară continuă şi partea superioară prevăzută cu spaţii cu stâlpi sculptaţi, pentru ca şi femeile să poată participa la slujbe. De-o parte şi de alta a intrării în pronaos sunt postate câte două icoane. 

 

Biserica adăposteşte icoane ce datează şi din anii 1882, 1826 şi 1828. 

 

În anul 1892, biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice ale judeţului Argeş, iar în anul 1959 trece printr-un proces de restaurare.