Biserica de lemn din Pestis

Biserica de lemn din Pestiş este un lăcaş de cult, declarat monument istoric al judeţului Bihor, care iese în evidenţă prin stilul aparte, nespecfic bisericilor de lemn din Ardeal. Nu se cunoaşte cu exactitate anul ridicării bisericii, însă se presupune că ar data din sec. al XV-lea, biserica actuală fiind o reconstrucţie a unei biserici mai vechi, inscripţia în limba latină de deasupra portalului de intrare, 1797, fiind o dată de restaurare, şi nu de ctirotire. 

 

Biserica este construită din bârne cioplite de stejar şi are un plan dreptunghiular. Are o lungime de 19,7 m şi o lăţime de 6,2 m, dimensiuni neobişnuite faţă de ale altor biserici. Planul şi turnul-clopotniţă sunt ridicate în stil maramureşean. Interiorul bisericii este împărţit în patru încăperi: prispa, pronaos, naos şi altar. 

 

Prispa înconjoară toată biserica şi este formată prin prelungirea acoperişului susţinut din loc în loc de stâlpi de lemn. Accesul în biserică se află pe latura de sud, care duce în pronaos. De asemenea, tot pe această latură se mai află o intrare, care duce în naos şi care a fost adăugată ulterior. 

 

 

Aspectul actual al bisericii nu este cel iniţial, de-a lungul timpului suferind mai multe modificări. Una dintre acestea a avut loc în anul 1862, când a fost adăugată prispa, iar turnul-clopotniţă refăcut. O altă modificare pe care a suferit-o biserica a fost deplasarea absidei altarului spre răsărit ca soluţie pentru acoperirea spaţiului interior şi tăvănirea ei cu scânduri de brad. În urma acestei modificări, bolta cilindrică care acoperă naosul nu îşi mai păstrează aspectul iniţial. Pronaosul este separat de naos printr-un perete despărţitor prevăzut cu o deschidere de formă dreptunghiulară. 

 

Interiorul bisericii nu este pictat, cu excepţia iconostasului, care a executat în anul 1810, operă a pictorului Ioan Zugravul şi prezintă patru registre. În primul registru apare reprezentat Isus pe cruce, în stânga Sa Fecioara Maria, iar în dreapta Sfântul Evanghelist Ioan. În al doilea registru sunt reprezentanţi cei 12 Apostoli în timp ce sunt binecuvântaţi de Isus. În al doilea registru se găsesc icoanele prăznicare, iar ultimul registru este reprezentat de uşile diaconeşti şi împărăteşti (pe care sunt reprezentaţi Maica Domnului, Isus Pantocrator şi Sf. Nicolae). 

 

În anul 1922, biserica trece printr-un proces de reparaţii. De-a lungul timpului, s-au păstrat mai multe inscripţii, mărturii ale schimbărilor suferite de biserică. Una dintre acestea este cea de deasupra intrării în biserică, scrisă cu caractere chirilice şi latine, care vorbeşte de momentul ridicării bisericii şi o alta în limba latină de pe soclul portalului de intrare, care spune că biserica a fost de fapt renovată în anul 1792, şi nu ctitorită „Hoc templum ren(o)vatum est in anno 1797”. 

 

 

O altă inscripţie vorbeşte despre meşterii care au ridicat biserica, este scrisă în limba română cu caractere chirilice şi spune astfel „Această sfântă biserică s-a făcut în anul 1797 şi au lucrat meşterii Bocse Mihaiu…”.

 

O a treia inscripţie vorbeşte despre persoana care ocupa postul de asesor consistorial când a fost ridicată biserica, este scrisă cu litere şi cifre arabe ”Poinar Miklos assessor consistorialis 1797”.  

 

Acoperişul este din şindrilă şi prevăzut cu un turn-clopotniţă, ridicat deasupra pronaosului. Prezintă o galerie deschisă, acoperită de un fleţă cu bază octogonală. La exterior, biserica este văruită în alb şi are ca elemente de decor, motivul frânghiei care împodobeşte ancadramentul uşii care duce în pronaos, uşă decorată cu ţinte din fier vechi.