Biserica “Sf. Treime” din Siret

Biserica „Sfânta Treime” din Siret, declarată monument istoric în anul 2004, este considerată printre cele mai vechi biserici de piatră din Moldova. Mai mult, este şi prima biserică din Moldova construită după plan triconc, de tip bizantin. Biserica nu este de dimensiuni mari, având o lungime de 16,5 m, lăţime de 11 m şi înălţimea soclului de 40 cm. Zidurile bisericii au o grosime de 1,1 m. 

 

Biserica este ridicată din piatră brută de carieră, excepţie făcând zona faţdelor unde s-a folosit cărămidă simplă sau smălţuită în scop decorativ. 

 

Din păcate nu se cunosc informaţii exacte atât despre data ctitoririi, cât şi despre ctitorul bisericii, existând mai multe variante. Una dintre acestea îi aparţine cronicarului Ion Neculce, care menţionează în prima legendă din „O samă de cuvinte”, că biserica ar fi fost ctitorită de Dragoş Vodă, care a mai ridicat alături şi o curte domnească fortificată.

 

Potrivit altor autori, biserica l-ar fi avut ca şi ctitor pe Sas Vodă (1354-1358), având ca argument faptul că biserica este ridicată pe Dealul Sasca, denumire ce derivă de la numele voievodului. Mai mult, biserica se află la 300 de m nord de locul unde s-a aflat cândva cetatea construită de Sas Vodă, îndeplinind funcţia de Capelă a Curţii Domneşti din Siret. 

 

Potrivit istoricului Nicolae Iorga, biserica ar fi fost ctitorită de domnitorul Petru I Muşat (1374-1391), care a avut pentru o bucată de timp reşedinţa domnească în Siret, argument bazat pe rezultatul cercetării materialului de zidărie şi a tehnicii folosite, potrivit căruia biserica a fost ridicată la sfârşitul sec. al XIV-lea. 

 

Balanţa inclină totuşi spre Sas Voivevod care este menţionat aproape tot timpul în toponimia şi monumentele oraşului Siret, în timp ce domnitorul Petru Muşat, în afară de menţiunea daniei pe care a făcut-o Bisericii catolice „Sf. Ioan” din Siret şi a faptului că a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava, nu mai apare menţionat ca având legături cu Siretul. 

 

Biserica, fiind ridicată în stilul caracteristic bisericilor moldoveneşti, nu prezintă turlă, naosul nu are calotă, la exterior sunt prezente ocniţe oarbe şi elemente decorative, sub forma unor discuri ceramice policrome şi flori cruciforme, care va cunoaşte o mare dezvoltare în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Astfel de decoraţii sunt prezente şi la Biserica Sf. Nicole din Bălineşti, biserica Mănăstirii Neamţ, precum şi pe platoul Cetăţii de Scaun. 

 

 

În acest sens, acest tip de decoraţii, este prezent pe abside şi pe faţada sudică până în dreptul ferestrei pronaosului astfel: două rânduri de discuri ceramice ce alternează cu flori cruciforme între două rânduri de cărămizi. De asemenea, şi în jurul părţii superioare a ferestrelor, excepţie făcând cea de pe absida nordică, este prezent câte un chenar de formă rectangulară, format din două rânduri de discuri ceramice şi trei de flori cruciforme. 

 

În urma unor cercetări realizate la începutul sec. al XIX-lea au fost descoperite în apropiere de biserică şi nişte locuinţe, în interiorul cărora au fost găsite astfel de discuri din ceramică smălţuită mai sus menţionate, locuinţe au fost identificate că ar data din diceniile nouă şi zece al sec. al XIV-lea.

Biserica nu are pridvor, intrarea făcându-se direct în pronaos printr-o uşă. Pronaosul este separat de naos printr-un zid, în mijlocul căruia se află o uşă arcuită de dimensiuni mici, şi este de formă dreptunghiulară şi îngust. Are o singură fereastră mică pe latura de sud. 

 

Pronaosul adăposteşte şi câteva pietre funerare decorate cu elemente sculpturale, ce datează din sec. XVI-XVII, cea mai veche piatră funerară aparţinând unui armean pe nume Marcu, fiul preotului Sahag, care s-a stins din viaţă în anul 1553, conform textului în limba armeană de pe piatra sa funerară.

 

Naosul are formă alungită şi este acoperit cu o cupolă ce este susţinută de patru arce simicilindrice, care diferă ca şi dimensiune. Două sunt înguste şi încadrează cele două abside laterale, iar două sunt mai late şi sprijinite pe console. Naosul are două ferestre şi este cu o treaptă mai jos decât pronaosul, în timp ce altarul este cu o treaptă mai sus decât naosul. Este de formă semicirculară şi este prevăzut cu trei ferestre. 

 

În anul 1858, biserica „Sfânta Treime” a devenit filială a Bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”din Piatra Neamţ. La interior, cât şi la exterior biserica nu este pictată, însă impresionează iconostasul ce datează de la începutul sec. al XIX-lea. Acesta a fost realizat în stilul baroc moldovesc, fiind renovat de negustorul Panait Goraş şi înlocuit cu altul nou în anul 1995. În ceea ce priveşte catapeteasma, aceasta este executată din lemn de stejar, operă a meşterului popular Vasile Găman din satul Nemţişor, judeţ Neamţ.

 

 

În partea de nord vest a bisericii se află o clopotniţă de tip zvoniţă ce datează din sec. al XVII-lea şi care a fost declarată monument istoric în anul 2004. Această znoniţă este prevăzută cu ogive de piatră pentru clopote. Biserica are trei clopote ce datează din sec. al XIX-lea. Cel mai mare clopote dintre acestea, datează din anul 1853, fiind turnat la Cernăuţi. Acest tip de clopotniţă-znoniţă mai este întâlnit doar la câteva biserici din nordul Moldovei, cum ar fi Biserica „Sfântul Procopie” din Bădeţi, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Iţcani, Biserica „Sfântul Dumitru” din Zahareşti şi Biserica „Învierea Domnului” din Suceava. 

 

De-a lungul timpului, biserica a trecut prin mai multe procese de restaurare. În anul 1873, a fost înlocuită bolta veche şi acoperişul, iar în anul 1890, a fost înlocuit din nou acoperişul de şindrilă cu unul din olane. Mai târziu, au fost tencuite faţadele şi a fost adăugată o turlă falsă deasupra naosului. În anul 1922, biserica va trece din nou printr-un proces de renovare parţială. Şi între anii 1837-1940, biserica va fi supusă din nou unor lucrări de restaurare, în urma cărora va căpăta un aspect cât mai apropiat de cel iniţial, astfel că a fost înlăturată turla adăugată pe parcurs, precum şi tencuielile de pe faţadă care acopereau elementele decorative de ceramică. Cu această ocazie, au fost adăugate discuri de ceramică în locurile lipsă, iar temelia a fost subzidită pentru a consolida pereţii bisericii.

 

În data de 10 iunie 2009, a fost amplasată o placă comemorativă de marmură pe zidul de piatră care înconjoară incinta bisericii, pe care a fost inscripţionat în limba românească veche următorul text: „Urmând pilda svânta și râvna ce au pohtit la rădicarea den temelie a acestei biseici domnești, dăm știre tuturor locuitorilor pământului românesc că den curgerea vremii sânt ani 650 preste zidirea ei. Iar noi cei vremelnici trăitori am scris spre lauda și pomenirea acelor vremi în târgul Siretului, leatul 7517, lona iunie în 10 zile, supt oblăduirea Înalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pr. fiind Hapenciuc Ioan. 2009”.