Biserica Sfanta Treime din Brasov

De ce să vezi acest obiectiv? 

 

Pentru că este o dovadă a nevoii unei comunităţi de a fi reprezentată de un lăcaş de cult în vremuri de oprimare politică, astfel rezultând o frumoasă biserică amenajată „în spatele curţii”.

 

 

Până în 1771, comunitatea ortodoxă nu avea dreptul la lăcaşuri de cult ortodoxe pe teritoriul „oraşelor pământului  regresc”, fiind acceptate doar bisericile catolice, luterane, calvine şi unitariene. În acel moment, împăratul Iosif al II-lea emite „edictul de toleranţă” în urma căruia se permitea pătrunderea românilor în cetăţile din Transilvania. Cu ajutorul donaţiilor de la boieri, sunt cumpărate doua case din Strada Gheorghe Bariţiu (fosta Târgul Cailor) pentru amenajarea unei biserici ortodoxe cu condiţia ca aceasta să fie înfiinţată „în fundul grădinii; să nu se schimbe acoperişul casei şi să nu aibă clopot sau toacă”. Târziu, abia în 1953, bisericii i se adăugă în turn primul clopot şi prima toacă.

 

 

Slujbele au fost ţinute, timp de un an, de doi preoţi, alternativ: o dată de preotul roman Macarie, provenit de la Mănăstirea Sinaia, alături de preotul grec Cristofor Dimitriu. Armonia dintre cele două comunităţi nu a durat mult şi negustorii greci şi-au revendicat dreptul unic de folosire a bisericii. Urmează un secol de procese (1789-1887), când comunitatea românească schimbă numeroşi preoţi. După Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, numeroşi greci din Muntenia se mută la Braşov şi astfel presiunile asupra românilor din biserică se amplifică, prin alungarea preotului şi scoţând afară cărţile româneşti. 

 

În 1833, românii părăsesc biserica din stradă Gheorghe Bariţiu şi formează o nouă parohie cu hramul „Sfintei Adormiri” în Piaţa Sfatului. Începând cu 1942 începe să se slujească din nou în limba română în biserica controversată, întrucât la acea vreme în Braşov mai locuiau puţini greci şi nu mai exista preot grec care să ţină slujbele. În 1956, Biserica „Sfânta Treime” este integrată ca parohie ortodoxă română a Protopopiatului Braşov, subordonata Mitropoliei Ardealului.

 

Biserica are formă de navă, cu boltă în arc frânt, cu pereţii din piatră şi cărămidă şi ferestre alungite şi terminate în semicerc. Interiorul este amenajat în stil baroc, cu bogate ornamente, basoreliefuri. De asemenea, şi icoanele în ulei de pe faţadă sunt încadrate de ornamente în stil baroc: Sfântul Apostol Petru, Sfânta Treime, Sfântul Apostol Pavel. Pictura din interiorul bisericii a fost realizată în 1859, în stil apusean, de către artistul Gulimievici şi restaurată în Livasa Liolcis din Chefalonia; în 1963, faimosul pictor Nicolae Stoica restaurează pictura. 

 

În spatele bisericii există un mic cimitir, aici fiind înmormântate personalităţi precum părinţii prinţului Grigore Brâncoveanu (Emanuel şi Zoe), mitropolitul Dositei al Ţării Româneşti, refugiat la Braşov după Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, familia domnitorului muntean Alexandru Sutu. Semnificativă este şi cea mai veche troiţă din regiune, ce datează din 1292 şi care a fost aşezată aici în 1980 pentru a fi protejată de profanatori.