Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că este un monument UNESCO!

• Este pe strada Ioan Vodă cel Cumplit nr. 2, oraşul Suceava, judeţ Suceava
• Datare: 1514-1522
• Poartă Hramulurile „Sfântul Gheorghe” şi „Sfântul Ioan cel Nou”
• Deschis turiștilor  

Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou”, se numără printre bisericile pictate din nordul Moldovei, incluse, în anul 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, alături de alte şase biserici (Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, Voroneţ), încadrate în grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei”…

 

• Cod monument Istoric: SV-II-a-A-05469
• Trasee amenajate:
• Condiții de vizitare:
• Sărbătoare anuală:  23 aprilie (Sfântul Gheorghe) şi 24 iunie (Sfântul Ioan cel Nou) 

Conform bătrânilor, pe locul unde a fost ridicată mănăstirea, cândva a fost o biserică mult mai mică, care însă nu s-a păstrat. În anul 2004, a fost inclusă şi pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava, împreună cu alte 5 obiective:
– Biserica „Sf. Gheorghe”, care datează din anii 1514-1522, şi are codul SV-II-m-A-05469.01;
– Clisiarniţa- paraclis, care datează din anul 1629, şi are codul SV-II-m-A-05469.02;
– Stăreţia, care datează din sec. al XIX-lea şi are codul SV-II-m-A-05469.03;
– Corpul de chilii, care datează din sec. al XIX-lea şi are codul SV-II-m-A-05469.04;
– Turnul clopotniţă, care datează din anul 1589 şi are codul SV-II-m-A-05469.05.
Între anii 1522-1677, mănăstirea Sf. Ioan cel Nou a îndeplinit rolul de reşedinţă mitropolitană a Moldovei, iar din anul 1991 şi în prezent, serveşte drept reşedintă arhiepiscopilor Sucevei şi Rădăuţilor.

În anul 1589, la dispoziţia domnitorului Petru Şchiopul (1574-1577, 1578-1579 şi 1583-1591) au fost aduse moaştele Sf. Ioan cel Nou, de la Biserica Mirăuţi, considerată cea mai veche biserică din oraşul Suceava, şi care între anii 1402-1522, a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei.  

În anul 1513, biserica Mirăuţi, care în perioada aceea îndeplinea şi rolul de catedrală mitropolitană a fost distrusă în urma unui incendiu, astfel că domnitorul Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517), fiul lui Ştefan cel Mare, a dispus construirea unei noi biserici care să preia rolul de catedrală mitropolitană.   
Acesta s-a stins din viaţă în anul 1517, în acel moment biserica fiind ridicată doar până la nivelul ferestrelor, în continuare ocupându-se fiul acestuia, Ştefăniţă Vodă (1517-1527).

Construcţia bisericii a fost finalizată în anul 1522, după atestă pisania de pe peretele de nord al pridvorului, deasupra portalului: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a voit binecredinciosul și de Hristos iubitorul Io Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, să zidească biserica Mitropoliei Sucevei, unde este hramul Sfântului Mare Mucenic și Purtător de biruință Gheorghe și a început a zidi în anul 7022 (=1514) și nu a izbutit să o săvârșească, iar fiul său Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn Țării Moldovei, cu ajutorul lui Dumnezeu, a zidit de la ferestre în sus și a săvârșit-o în anul 7030 (=1522) a lunii noiembrie șase și a domniei sale al șaselea curgător și s-a sfințit de mâna Prea Sfințitului Mitropolit Chir Teoctist„.

Biserica a fost pictată, atât la interior, cât şi la exterior, în stil bizantin, între anii 1532-1534, în timpul domniei lui Petru Rareş (20 ianuarie 1527 – 18 septembrie 1538 şi 19 februarie 1541 – 3 septembrie 1546), în stilul caracteristic perioadei respective.
În anul 1564, domnitorul Alexandrul Lăpuşneanu a mutat capitala Principatului Moldovei la Iaşi, însă scaunul metropolitan a rămas la Suceava, în vechea capitală, astfel că viitorii mitropoliţi au condus treburile administrative ale Mitropoliei, din noua, cât şi din vechea capitală. În anul 1579, a fost adăugat un pridvor şi s-a turnul clopotniţă de pe latura nordică a bisericii. În cadrul mănăstirii a funcţionat o şcoală teologică, unde au lucrat caligrafi, gravori în lemn şi în metal, miniaturişti, dascăli de limba română, greacă sau slavonă, şcoală susţinută de marii mitropoliţi ai vremii.
În a doua jumătate a sec. al XVII-lea, domnitorul Antonie Ruset (10 noiembrie 1675 – noiembrie 1678), a construit chilii în jurul Bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, ocazie cu care reşedinţa Mitropoliei Moldovei se mută la Iaşi. În anul 1677, în aceste chilii s-a mutat şi mitropolitul Dosoftei Bărilă, care în toamna anului 1686, a fost luat ostatic de oştile regelui Jan Sobieski, care plecau din Moldova în urma eşecului suferit în campania antiotomană şi care au mai luat cu ei şi tezaurul Mitropoliei şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Ierarhul Dosoftei a trăit în oraşul Zolkiev până în 1693, când s-a stins din viaţă.
Biserica a fost restaurată de mitropolitul Iacov Putneanul, între anii 1751-1760.  

După 97 ani de pribegie prin ţări străine, la data de 14 septembrie 1783, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava, ca urmare a demersurilor iniţiate de bucovineni, în special de episcopul Dosofitei Herescu al Bucovinei (1783-1789) către autorităţile poloneze şi austriece. Începând cu anul 1786, a funcţionat aici o şcoală clericală, iar din 1826 Institutul Teologic.

În anul 1796, a fost înlocuită catapeteasma bisericii, cu această ocazie fiind dărâmat zidul despărţitor dintre naos şi pronaos, fapt ce a dus la distrugerea parţială a tabloului votiv, şi anume partea cu chipul Mântuitorului, care primea de la Sf. Gheorghe macheta bisericii şi partea superioară a chipului lui Bogdan al III-lea. La începutul sec. al XX-lea, a fost amplasat în biserică un baldachin mare de piatră, care, de asemenea, a dus la deteriorarea şi acoperirea restului din tabloul votiv. În perioada 1827-1828, au fost realizate câteva lucrări de restaurare, dirijate de mitropolitul Veniamin Costachi, cărturar şi traducător român, care au constat în construirea unui zid de incintă, repararea chiliilor, acoperirea bisericii şi a turnului clopotniţă cu draniţă, punerea unei pardoseli din lespezi de piatră, precum şi adăugarea unui pridvor în faţa intrării nordice, în locul celui ridicat de mitropolitul Teofan de la Râşca în anul 1579.

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în mănăstire exista o bibliotecă naţională, aici aflându-se şi astăzi cartea „Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova, August 1848″, tipărită, în refugiu, de Mihai Kogălniceanu.

Biserica are un plan treflat, fiind susţinută de 9 contraforturi dispuse astfel: două în colţurile exonartexului, două sprijină arcul medial al pereţilor proanosului, patru încadrează cele două abside laterle, unul susţine absida altarului. Din punct de vedere arhitectural, prezintă similitudini cu Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ, considerată cel mai mare şi mai vechi aşezământ monarhal din Moldova. Iniţial, biserica a fost acoperită cu învelitoare de plumb, însă a fost furată în urma invaziilor din Moldova, din sec. al XVI-lea şi al XVII-lea. Acoperişul a fost refăcut din şiţă, pentru ca, între anii 1904-1910, să fie refăcut din ţiglă smălţuită şi colorată. Edificiul este înconjurat de ocniţe, un şir pe latura de vest şi două pe celelalte trei laturi ale bisericii, dispuse sub cornişă. Feţele absidelor sunt decorate cu firide alungite. Deasupra naosului se află o turlă de formă octagonală, cu patru ferestre dispuse în cele patru puncte cardinale, şi sprijinită pe două rânduri de baze stelate, iar pe laturile oarbe pe patru contraforturi.

Ctitorii mănăstirii, Bogdan al III-lea şi Ştefan al IV-lea, au fost înmormântaţi la mănăstirea Putna, iar mitropolitul mitropolitul Teoctist al II-lea, care a sfinţit biserica, a fost înmormântat la mănăstirea Neamţ, astfel că în biserica Sfântul Ioan cel Nou nu se află morminte. Picturile interioare au fost realizate în timpul domniei lui Ştefăniţă Vodă (1517-1527). Deasupra uşii de intrare în pronaos se află icoana Sfintei Fecioare Maria Glicofilusa, iar pe peretele sudic al pronaosului se află imaginea mitropolitului Teoctist al II-lea, cel care a sfinţit biserica. Pereţii pridvorului şi ai pronaosului sunt împodobiţi cu imagini ale sfinţilor sărbătoriţi de Biserica ortodoxă, precum şi câteva scene din istoria creştinismului.

Cupola turlei naosului înfăţişează Pantocratorul, pe pereţii turlei fiind o reprezentare a Liturghiei cereşti cu cortegiile de îngeri, Profeţi şi Apostoli, iar la baza turlei, în pandantivi, chipurile celor patru evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan. În registrul de sus, începând dintre peretele nordic sunt reprezentate Patimile lui Iisus. În partea inferioară a pereţilor naosului sunt înfăţişaţi sfinţii militari. Din cauza vechimii, multe picturi au avut de suferit, fiind înecate de fum, însă între anii 1906-1909, pictorul vienez Johann Viertelberger, s-a ocupat de curăţarea picturii. În prezent, trece printr-un proces de restaurare.
Pictura exterioară datează din anul 1534, din vremea lui Petru Rareş (20 ianuarie 1527 – 18 septembrie 1538 şi 19 februarie 1541 – 3 septembrie 1546) şi este similară cu cea de la Mănăstirea Humor şi Moldoviţa. În prezent, din pictura exterioară, s-au mai păstrat pe latura sudică a bisericii, scene ce reprezintă Acatisul Maicii Domnului, Asediul Constantinopolului, Parabola Fiului risipitor, Arborele lui Iesei, care este încadrat de chipurile a şapte filozofi din antichitate etc..
Pe faţada absidei laterale nordice a fost pictat Cinul, Scara Sf. Ioan Sinaitul, iar pe faţada sudică, Judecata de Apoi, acoperită din loc în loc de tencuiala care a fost aplicată în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Între anii 1979-1983, pictura exterioară a trecut printr-o etapă de curăţare şi restaurare.