De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că a fost cândva o copie a mănăstirii Cozia!
- Este în staţiunea Călimăneşti, judeţ Vâlcea
- Construit în sec. XV-XVI
- Poartă Hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”
- Deschis turiștilor
Situată în staţiunea Călimăneşti, la aproximativ 2 km de Mănăstirea Cozia, măsnăstirea Turnu îşi are începutul cândva în sec. XV-XVI-lea…
- Cod monument Istoric: VL-II-a-A-09862
- Trasee amenajate:
- Condiții de vizitare:
- Sărbătoare anuală: 21 noiembrie
Numele mănăstirii vine de la un turn masiv, situat pe stânca „Piscul lui Teofil”, turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela, care datează din 137–138 d.Chr, ale cărui ruine pot fi vizitate. De-a lungul timpului, mănăstirea a avut mai multe denumiri, „Schitul de după turn”, „Schitul Turnu” şi în cele din urmă „Mănăstirea Turnu”.
În anul 2010, complexul mănăstirii Turnu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Vâlcea.
Mănăstirea Turnu îşi are începuturile cândva, între sec. XV-XVI, când nişte călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici, adăpostindu-se în colibe, case de lemn sau în chilii săpate în stâncă, cum am procedat pustincii Daniil şi Misail.
Acesta, datorită faptului că aici se adunaseră mulţi pustnici, la jumătatea secolului XVI-lea, a ridicat o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Odată cu numirea în anul 1676 a egumenului Varlaam de la mănăstirea Cozia în funcţia de episcope al Râmnicului, lucrurile încep să se schimbe pentru viaţa pustnicilor de aici. Ulterior, va ajunge mitropolit al Ţării Româneşti.
Aşadar, în locul bisericii de lemn se construieşte o biserică din piatră şi cărămidă, iar sub ea au fost aşezate moaştele cuvioşilor Daniil şi Misai.
Un punct de cotitură în istoria mănăstirii o reprezintă construirea căii ferate care face legătura între Oltenia şi Ardeal pe valea Oltului, precum şi a podului peste Olt la punctul Lotrişor. Înainte de modernizarea, mănăstirea putea fi vizitată doar trecând Oltul cu barca sau pe poteci.
Episcopul Argeşului Gherasim Timuş decide construcţia unei reşedinţe de vară, care va fi executată între anii 1893-1901. Era formată dintr-o clădire cu funcţie dublă, de biserică, trapeză şi camere de locuit, lucrare executată de arhitecul polonez A. Lipinscki, stabilit în România, într-un stil diferit de cel românesc. Tot acesta se va ocupa şi de pictura bisericii, care va fi realizată într-un stil modernit. Biserica, aflată la etaj, a fost sfinţită în data de 28 octpmbrie 1901, purtând hramul „Schimbarea la Faţă”, care va deveni şi hramul principal al mănăstirii. Din acest moment, schitul este ridicat la rangul de mănăstire canonică.
În ferbuarie 1932, un incediu distruge marea parte a complexului monastic, 5 corpuri de case, 2 şoproane, trapeza veche, clopotniţa, turla de la biserica mică, tâmpla cu toate icoanele şi candelele, iar pictura interioară fiind grav avariată.
În urma strădaniilor depuse de episcopul Nichita Duma şi a contribuţiilor credicioşilor, biserica, clopotnţa şi două case vor fi refăcute. Fresca va fi realizată între anii 1935-1936 de către pictorul Belizarie Gheorghe.
În anul 1961, în baza decretului 410/1959, mănăstirea este desfiinţată şi transformată în Casă de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului. În anul 1975, datorită demersurilor iniţiate de ieromonahul Teoctist Dobrin, lăcaşul transformat în casă de odihnă revine la statutul de schit, acesta reuşind să adune în jurul lui un grup de monahi tineri. Schitul se va afla în subordinea Mănăstirii Cozia.
În anul 1988, tot datorită strădaniilor ieromonahului Teoctist Dobrin, lăcaşul va căpăta statutul de mănăstire, cu această ocazie, fiind ridicat la rangul de protosinghel de către episcopul Râmnicului.
Cutremurele din anii 1977, 1985 şi 1990 nu au lăsat neatinsă mănăstirea. Între anii 2003-2005, lăcaşul a fost restaturat, însă nu a mai respectat planul original, astfel că acoperişul a fost realizat în stil românesc cu o singură turlă centrală, iar pictura în stil autohton. De asemenea, trapeza de la parter a fost transformată în biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, astfel s-a ajuns ca în aceeaşi clădire să existe două biserici, ambele funcţionale.
Între anii 1994-1996, a fost restaurată partea vestică a clădirii.
Şi azi se mai pot vedea chiliile săpate în piatră, în care au locuit primii sihaştri ai mănăstirii.
Date de contact: staţiunea Călimăneşti, judeţ Vâlcea, nr. telefon: 0244.483.077. |