Parcul Natural Porţile de Fier

• Este situat pe teritoriile administrative ale județelor Caraș-Severin și Mehedinți.
• Parc natural
• Înființare: 1990, declarat în 2000
• Deschis turiștilor cu şi fără taxă de vizitare.

Parcul Natural Porţile de Fier se află situat în partea de sud-vest a Romaniei, la frontiera de stat cu Serbia, ocupând o suprafaţă de 115.655 ha, conform legii 5/2000, şi se întinde parţial pe teritorii aparţinând judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi în partea sudică a Munţilor Locvei şi Almajului şi în sud-vestul Podişului Mehedinţi…

• Trasee amenajate: da
• Trasee marcate: da
• Condiții de vizitare: ghid/deschis turiștilor.

Limitele Parcului Natural sunt reprezentate de senalul navigabil al Dunării spre sud, râul Nera la vest, cumpăna de ape a râurilor tributare Dunării la nord (partial) şi o linie sinuoasă ce porneşte aval de Gura Văii până în Vf. Motarat la est.

Parcul Natural Porţile de Fier se întinde între 21º 21′ si 22º 36′ longitudine estică, iar în latitudine între 44º 51′ si 44º 28′ 30” latitudine nordică. Principalele puncte de acces sunt în vecinătatea municipiilor Drobeta Turnu Severin şi Orşova din judeţul Mehedinţi, precum şi a localităţilor Socol şi Naidaş din judeţul Caraş-Severin.

Densitatea scăzută a populaţiei, precum şi gradul ridicat de naturalitate determină creşterea importanţei Parcului Natural Porţile de Fier pentru activităţile de recreere, iar dominanţa pădurii şi gradul ridicat de izolare faţă de influenţele urbane contribuie la creşterea activităţii Parcului Natural Porţile de Fier.

Întrucât limita sudică a Parcului Natural Porţile de Fier este dată de senalul navigabil al Dunării, fluviul exercită o influenţă deosebită asupra componentelor peisajului.

În arealul parcului trăiesc specii de plante şi animale cu importanţă majoră atât pentru România cât şi pentru Europa. Specia Tulipa hungarica (laleaua cazanelor) este endemică, crescând pe abrupturile din zona Ciucaru Mare (Cazanele Dunării), fapt pentru care este specie strict protejată de lege. Dintre celelalte specii strict protejate, mai amintim: Testudo hermanni boettgeri (broasca ţestoasă de uscat), Vipera ammodytes (vipera cu corn), Canis lupus (lupul), Lacerta viridis (guşterul), Ruscus aculeatus (ghimpele), Campanula crassipes (clopoţeii Cazanelor), Daphne laureola, Taxus baccata etc.

Fiind o arie naturală protejată, accesul în parc se face cu acordul Administraţiei Parcului, şi numai însoţiţi de către un ranger al parcului.

Defileul Dunării este cel mai lung defileu din Europa şi se întinde pe distanta de 134 km. Aici găsim cea mai mare amenajare hidroenergetică din Romania (Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I). Este aria protejată cu cea mai mare diversitate etnică din Romania. Diversitatea mare este valabilă şi la geologia şi geomorfologia deosebită, fiind considerat un adevărat muzeu geologic în aer liber. Continuăm cu diversitatea şi o extindem la biologie, aici găsim 1668 de specii de plante superioare şi peste 5200 de specii de animale. În aceasta diversitate de plante din acest spaţiu au fost identificate 171 de asociaţii, din care 26 sunt unice pentru Romania şi 21 de interes comunitar. Prezenţa unor zone umede care constituie habitate importante pentru specii de păsări protejate la nivel mondial.

Se găsesc urme de aşezări umane din perioada paleolitică, mezolitică, neolitică, acestea sunt mărturii care atestă istoricul locuirii: cetăţi, mănăstiri şi biserici. Clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, case şi mori de apă unice ca sistem de funcţionare.
În sectorul romanesc al Defileului, Dunărea primeşte afluenţi, ce îşi află izvoarele în Munţii Semenic, Locvei, Almajului, Cernei şi Mehedinţi. De la vest la est de principalele cursuri de ape sunt: Nera, Ribisul, Radimna, Moldova, Liborajdea, Cameniţa, Oreviţa, Berzasca, Sirinia, Tisoviţa, Plaviseviţa, Mraconia, Mala, Ieselniţa, Cerna, Bahna şi Jidostiţa.

După construirea barajului de la Gura Văii şi formarea lacului de acumulare, gurile de vărsare a tuturor afluenţilor direcţi ai Dunării au fost inundate şi transformate în golfuri de diferite dimensiuni. Cele mai mari golfuri sunt cele ale Cernei, Bahnei şi Mraconiei. În sectorul Baziaş – Cameniţa, procesul a constat în acoperirea de către apele Dunării a conurilor de dejecţie formate de rauri la vărsarea în Dunăre (Liborajdea, Brestelnic, Cameniţa, Berzasca). În consecinţă, a crescut suprafaţa acvatică, creându-se noi habitate acvatice şi zone umede.

Lacul de acumulare Porţile de Fier I reprezintă cea mai mare amenajare hidrotehnică din lungul Dunării şi din România, fiind realizat în spatele barajului de la Gura Văii, care are o înălţime de 60,6 m. Lacul are o lungime de 130 km, o suprafaţă medie de 700 kmp şi un volum mediu de 12 kmc. Pe malul lacului puteţi găsi şi cazare şi terase liniştite şi foarte frumoase.