Biserica de lemn din Merisani

Biserica de lemn din Merişani este un lăcaş de cult, a cărui valoare a fost recunoscută la nivel naţional, fiind declarată monument istoric. Lăcaşul de cult este o aşa-numită biserică călătoare, fiind ridicată în alt loc şi ulterior adusă în locul actual. Locul de unde a fost strămutată este satul Vultureştii de Jos, din zona Muscelului, de la o distanţă de aproximativ 120 km, această acţiune având loc înainte de anul 1865. 

 

Biserica încă se păstrează în condiţii bune, fiind ridicată din bârne de stejar, fasonate din lemne crapate. Spaţiile libere care au apărut de-a lungul timpului au fost acoperite la exterior cu şipci. Nu se cunoaşte cu exactitate anul ridicării, deşi pe spatele uşii de intrare în biserică apare inscripţionat un text în limba română, scris cu litere chirilice, în care apare menţionat anul 1809 „Anul 7317 luna martie ziua 18, de diaconul Constandin i Vasile, sub înalta cârmuire a preasfințitului mitropolit Dosoftei”.

 

Se crede însă, că acest an ar fi fost un an de restaurare, şi nu de ctirorie, dat fiind faptul că starea de uzură a grinzilor de stejar din butea bisericii ar fi mai vechi. Mai mult, în catagrafia din anul 1810 al fostului judeţ Muscel, apare menţionată biserica din Vultureşti ca fiind într-o stare bună şi nimic mai mult, de unde se presupune că ar fi mai veche. 

 

Biserica are un plan dreptunghiular, cu absida altarului poligonală, nedecroşată cu cinci laturi. Nu s-au folosite cuie, ci bârnele au fost îmbinate la colţuri în cheotori netede, în coadă de rândunică. Interiorul lăcaşului este împărţit în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos şi altar. 

 

 

Pridvorul este deschis, format prin prelungirea acoperişului, sprijinit de 8 stâlpi sculptaţi. Lemnele din pridvor par a fi mai puţin uzate decât cele folosite pentru pereţi, fapt ce indică, că pridvorul ar fi fost adăugat ulterior. Odată cu pridvorul ar fi fost adăugat şi turnul-clopotniţă, care se află deasupra acestuia. Turnul clopotniţă are o bază pătrată, este prevăzut cu o galerie deschisă şi acoperit cu un coif cu bază pătrată. La exterior, se poate observa motivul frânghiei răsucite, care împresoară ancadramentul portalului de intrare în biserică, ferestrele şi biserica. De asemenea, stâlpii pridvorului sunt frumos sculptaţi, iar grinzile orizontale care îi leagă sunt frumos tăiaţi în formă de semiarc. De asemenea, biserica este văruită la exterior, într-o nuanţă de roz deschis, culoare mai rar întâlnită la biserici. 

 

De-a lungul timpului, biserica a trecut prin mai multe procese de restaurare, odată în anul 1888, când a fost afectată de un incendiu, şi între anii 1939-1940. Biserica se află în cimitirul satului, iar la intrare în curte a mai fost ridicat un turn-clopotniţă cu etaj, susţinut pe patru stâlpi.